pescada - 1 an de povești d'ale pescarilor

Am împlinit de curând un an de la lansarea conceptului unic pe care l-am propus Timișoarei! Un an în care am acumulat experiențe minunate împreună cu voi, iar de aceea ne dorim ca acest moment să-l marcăm prin a vă mulțumi că ați fost alături de noi în scrierea primului capitol Pescada – povești d’ale pescarilor.

Fine dining contemporan

Suntem tentați să credem că alegerea noastră de a mânca la restaurant servește doar tabieturilor alimentare personale. În acest an de activitate ne-am concentrat atenția asupra detaliilor fine care fac diferența în urbea de pe Bega, iar reacțiile oaspeților care ne-au trecut pragul sunt definitorii. Atunci când aceștia vorbesc despre a alege să vină la restaurant, pentru a avea o experiență desăvârșită, câteva elemente trebuie să fie armonizate: diversitatea rețetelor culinare, prepararea produselor servite, modul în care sunt tratați pe durata vizitei, decorul care să inspire și bineînțeles ambianța creată. Încă de la deschidere, ne-am dorit să oferim o alternativă care face diferența pentru împătimiții delicateselor pescărești: prospețimea produselor pe bază din pește și a delicateselor mediteraneene, rețele unice ale Chef-ului, colecțiile de vinuri alese, servirea ireproșabilă și decorul marin care șoptește poveștile pescarilor autentici.

Momente Pescada – Pescada Lifestyle

Unii oaspeți au optat pentru organizarea evenimentelor importante în incinta Pescadei. Fie că vorbim despre degustări de vin, zile de naștere și zile onomastice, cununii civile sau seminarii, conferințe corporate sau de presă, într-un an de activitate, am găzduit o multitudine de evenimente de o importanță deosebită pentru noi și ai noștri oaspeți.

În luna noiembrie, Chef Daian Borcovici a fost invitat la recepția organizată de către Ambasada României la Belgrad pentru a marca Ziua Națională a României, alături de comunitatea de români din Serbia.

Luna februarie a acestui an am dedicat-o îndrăgostiților, ecranizării conceptului nostru și lansării noului meniu. De Valentine’s Day am încântat cuplurile venite la Pescada cu delicatese pescărești și vinuri sofisticate, animând atmosfera prin tonuri muzicale live, alături de trupa locală VALband. Music Channel și Mircea Zara au fost prezenți pentru a descoperi prin ce se remarcă Pescada în Timișoara, dar și ce anume ne propunem să realizăm în viitor. Meniul a fost reîntregit, având acum peste 100 de rețete pescărești și mediteraneene, pregătite să delecteze papilele gustative ale oaspeților noștri. Noile rețete introduse în meniu sunt orientate spre soiurile peștilor de captură: crap, șalău și somn, dar și câteva specialități rar întâlnite în regiunea noastră, precum: storceagul de sturion sau calcanul – în crustă de sare, la grătar sau la cuptor, în funcție de preferințe, somon sălbatic – gătit la abur în bambus, saramura de scrumbie, carpaccio de caracatiță sau de spadă. Paella este și ea o însemnată rețetă mediteraneeană nou introdusă, însă aceasta este disponibilă doar cu precomandă.

Luna martie a fost dedicată reprezentatelor sexului frumos, cărora le-am oferit câte o floare și un mărțișor, în semn de apreciere, dar și proiectelor de educație non-formală. În timpul desfășurării proiectului național „Școala altfel – să știi mai multe, să fii mai bun”, am primit vizitatori dornici să afle secretele bucătăriei mediteraneene și să primească sfaturi despre o nutriție echilibrată.

Celebrități la Pescada

Ni s-a dus vestea prin oraș și pentru oaspeții de seamă care ne-au călcat pragul: mezzosoprana Andreea Ilie, câștigătorul Oscarului Tehnic pentru realizări tehnice și științifice în industria filmului Mihai Alden, boxerul Cătălin Moroșanu, antrenorul Ioan Andone, paralimpicul Mihăiță Papară, echipa de fotbal ACS Poli Timișoara, fotomodelul Valentina Pelinel, vedete ale showbiz-ului românesc: Victor Slav și Bianca Drăgușanu, Gina Pistol, Roxana Ionescu și designerul Cătălin Botezatu.

Teamwork makes the dream work!

Echipa a avut întotdeauna grijă să răspundă exigențelor oaspeților noștri și să își desfășoare activitatea cu dedicație și implicare. Spiritul pozitiv pe care colegii noștri îl emană este resimțit de fiecare oaspete în parte. O echipă unită, care răspândește voia bună la bordul nostru.

Surprizele viitoare

Odată cu venirea anotimpului cald, oaza de relaxare Pescada a cunoscut câteva modificări, de bun augur credem noi, astfel că vă puteți bucura de un nou design al grădinii exterioare. Totodată, pregătim și un nou bazin, din care voi, oaspeții noștri, vă veți putea alege peștele la care râvniți!